Ca vrei sa aplici la facultate sau la job-ul ala din corporatie, nu prea ai cum sa eviti emotiile unui interviu. Asa ca niste spoilere nu strica.
„De ce ne-ai ales pe noi?”, „Ce te recomanda?”, „Unde te vezi peste 100 de ani?” – Astea sunt doar o parte din intrebarile care deja au devenit un cliseu al interviurilor, dar pe care e posibil sa le auzi din cand in cand de la oamenii aia draguti de la resurse umane.
Chiar daca e vorba de admiterea la universitate sau de un job pe care ti-l doresti in timpul studentiei, este posibil sa te lovesti de situatia unui interviu. Din ce stim nu se moare acolo, desi am auzit ca multi prefera sa mearga la dentist, dar daca iti faci putin temele inainte, poti sa pleci cu o experienta frumosa, mai putin dureroasa decat extractia de masea de minte. Pentru asta iti spunem cateva ghidusii pe care e bine să le stii.
Blugii aia verde neon, taiati in genunchi sau cerceii super mari e bine sa ii lasi acasa. Nu o sa discutam aici despre gusturile tale vestimentare. Totusi, tine minte ca la un interviu nu esti nici la Bravo, ai stil, nici pe plaja seara, in Vama (blugii verde neon speram ca nu ii ai nici in Vama), asa ca tinuta e bine sa fie una office, sa te simti lejer in ea si totusi sa fie decenta. E bine de stiut ca prima impresie e super importanta si ca accesoriile si machiajul isi au locul, doar ca nu trebuie sa vorbeasca ele in locul vostru (baieti, grija la fondul de ten, sa nu se vada aproape deloc).
Bun, acum ca ai intrat si lumea a remarcat ca arati profi, dar nu la modul exagerat, e posibil sa fie nevoie sa astepti putin. Stiti filmele alea politiste cand lasa suspectul la interogatoriu sa astepte detectivul? De acolo se pot vedea multe, asa ca adopta un comportament vecin cu normalitatea: o revista, un stat pe telefon, o postura frumoasa, fireasca, relaxata, nu intins pe jos sau cu picioarele pe scaun.
Te cheama inauntru. Pff, aici e bine sa nu te ridici si sa fugi. Pleaca mereu cu un mindset la drum, pana la urma, oamenii aia au nevoie de un candidat pe un anumit loc, fie ca e job sau universitate, vor sa gaseasca un om cat mai potrivit pentru profilul lor si vor sa isi dea seama daca tu esti ala sau nu. Cam acelasi lucru trebuie sa fie si in capul tau, sa vezi daca se potrivesc oamenii, mediul, munca in sine cu mentalitatea ta. Pana la urma, daca nu este o potrivire, bucura-te ca nu s-a intamplat.
Gata ai intrat. Ai doua variante:
- „Ce faceti, Bosilor? Va pup!” e cea mai buna forma de adresare, o zici repede, te asezi pe scaun si ceri o cafea. Cu o lingură de zahar dacă se poate. Decat atat! Acum ca ai facut impresie, totul tine de ei.
- Bun, e bine sa intri in birou cu o postura dreapta, nici prea prea, nici foarte foarte, o tinuta sportiva, dar care sa nu iti fie incomoda. Un „Buna ziua!” sau „Sarut mana!” nu strica, asteapta sa ti se intinda mana si strange cu aceeasi forta, asa e cel mai simplu. Foarte important, asteapta sa fii invitat/a sa iei loc. Daca te intreaba de ceva de baut, poti sa accepti un pahar cu apa, nu te intinde la cafea sau ceai cu lapte ca nu da bine. Si te rugam ceva, daca ai cerut apa, ai grija sa bei macar trei sferturi din pahar (nu deodată). Nimic nu ne enerveaza mai tare decat sa aruncam un pahar plin pe care va trebui sa il si spalam.
O sa inceapa discutia, repeta cuvintele cheie pe care le pun ei in intrebare, iti si da timp sa te gandesti si e o tehnica din ascultarea activa. Inainte de interviu e bine sa stii lucruri despre angajator sau universitate, asta arata interes si o sa impresionezi.
Cel mai mare secret in toată discutia e sinceritatea, iar asta o sa te scoata la orice interviu. Reaminteste-ti mindset-ul, trebuie sa va potriviti.
Inca putin si e gata, e posibil sa auzi doua intrebari de sfarsit.
- In cazul unui job: „Ce salariu vrei?”. Asta e delicata. Ori te-ai informat super bine si spui cifra corecta, lucru cu care angajatorul o sa fie zen, ori mergi pe premisa ca motivatia ta e in alta parte acum si ca tu crezi ca trebuie sa fii salarizat dupa modelul companiei.
- „Ai vreo întrebare pentru noi?”. Da, daca ai cercetat un pic inainte e bine sa pui o intrebare care sa arate ca stii despre ce e vorba. Sa nu fie extrem de specifica, pune o intrebare despre valorile firmei sau ale universitatii, despre mediul de lucru, ceva fain cu care sa te diferentiezi.
Gata, ai terminat, acum te mai asteapta inca 25 de interviuri. Vorba englezului: never don’t give up! Speram ca nu crezi ca daca iti doresti ceva se obtine usor. Daca vrei sa vorbim mai multe despre cum sa iti transformi interviul intr-o poveste cu final fericit, hai sa stai la povesti cu trainerii nostri.